O tânără din județul Botoșani a reușit o performanță strălucitoare la Campionatul European No-Gi IBJJF, una dintre cele mai prestigioase competiții de profil din lume. Bianca Roșca a concurat la categoria - 61,5 kg și a demonstrat o formă sportivă remarcabilă și o tehnică superioară, ceea ce i-a adus tinerei medalia de bronz.

Bianca a câștigat prima luptă în doar un minut prin finalizare, iar în a doua luptă a învins, tot prin finalizare, o triplă campioană europeană, reușind astfel să urce pe treapta a treia a podiumului celui mai prestigios campionat european NoGi, care a avut loc la Roma, în Italia.

Prin această performanță extraordinară, Bianca Roșca a fost promovată la centura neagră, devenind prima femeie din Botoșani care obține centura neagră la Brazilian Jiu-Jitsu — un moment istoric pentru sportul din oraș.

„Este un moment pe care îl voi purta mereu în inimă. Ani de antrenamente, sacrificii și luptă interioară m-au adus aici. Sper ca povestea mea să inspire și alte fete să creadă în ele și să lupte pentru visurile lor”, ne-a spus tânăra.

În vârstă de 28 de ani, Bianca practică acest sport de șase ani.

 

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu