O veste proastă nu vine niciodată singură. Proverbul românesc se aplică și proprietarilor de garaje care vor fi demolate de Primăria Botoșani. Pe lângă faptul că aceștia vor pierde spațiile respective, vor trebui să suporte și costurile demolării garajelor.
Primarul Cosmin Andrei susține că, după rezilierea contractelor de concesiune, oamenii vor fi obligați să lase terenurile goale, adică fără construcții pe ele. Dacă nu o vor face, de demolare se va ocupa municipalitatea, însă nota de plată pentru aceste lucrări va fi transmise celor care au deținut garajele.
„Dacă deținătorii acestor garaje se conformează voluntar la solicitarea noastră pentru a le demola, au posibilitatea să primească un loc de parcare la prețul minim pe care îl avem, printr-o simplă solicitare la Serviciul Patrimoniu. Dacă nu se conformează, vom intra noi, cu serviciile pe care le avem, și vom demola aceste garaje, iar ulterior le vom trimite factura cu costurile aferente. Dacă nu se plătește factura, bineînțeles că avem un parcurs firesc, cu executare silită”, a spus primarul.
Peste 100 de garaje din municipiul Botoșani vor fi demolate, a anunțat primarul Cosmin Andrei. Acesta spune că toate bateriile de garaje din spatele Căii Naționale, de la Direcția Muncii până la Gară.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu