La data de 22.02.2026, ora 22.35, lucrătorii din cadrul Poliției orașului Siret, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare pe raza orașului Siret, județul Suceava, pe str Unirii au oprit pentru control autoturismul  marca Peugeot, care a întors agresiv în intersecția străzilor Unirii cu Castanilor. În momentul opririi autovehiculul s-a conformat semnalelor acustice și luminoase efectuate de către lucrătorii de poliție, oprind pe partea dreapta a sensului său de deplasare.
La volanul autoturismului a fost identificat numitul Ursan Ionuț din comuna Cândești, județul Botoșani care a prezentat pentru control permisul de conducere valabil.
Întrucât numitul Ursan Ionuț emana halenă alcoolică și avea un comportament specific unei persoane ce a consumat băuturi alcoolice,  am procedat la testarea acestuia  cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Numitul Ursan Ionuț a fost condus la Spitalul Boli Cronice Siret, unde cu acordul său i s-au recoltat două probe biologice de sânge la interval de o oră, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”Conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” faptă prevăzută și pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul Penal.
Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu