
Un bărbat din Botoșani a dispărut fără urmă. Botoșăneanul a plecat din Germania spre România, dar nu a mai putut fi contactat, iar familia a anunțat Poliția. Este vorba de Mihai Răileanu, în vârstă de 49 de ani, care avea ultimul domiciliu la Cluj. „In perioada septembrie 2025- martie 2026, a lucrat pe raza orasului […]

Arhimandritul Hrisostom Ciuciu, de la Mănăstirea Putna, va susține, la Biserica Vovidenia, o conferință duhovnicească, cu tema „Perspectiva biblică asupra familiei”. Evenimentul este organizat de către Protopopiatul Botoșani și va avea loc duminică, 29 martie 2026, începând cu ora 18:00, în sala de conferințe a așezământului social din cadrul Parohiei Vovidenia. Intrarea este liberă. Părintele […]

Polițiștii locali din municipiul Botoșani au aplicat, într-o singură zi, nu mai puțin de 34 de amenzi, a căror valoare totală a fost de aproape 15.000 de lei. Angajații Poliției Locale Botoșani au derulat, joi, în intervalul orar 10.00 - 11.30, o acțiune integrată, cu participarea tuturor structurilor operative ale instituției, fiind prezent un efectiv […]

Se spune că omul gospodar se cunoaște de la poartă. O dovedește un localnic din Cerbu, comuna Copălău, care, a ales să își înfrumusețeze zona din fața gospodăriei într-un mod aparte. În timp ce mulți se limitează la a-și îngriji doar interiorul curții, asta dacă îl îngrijesc, botoșăneanul a ales să ofere o lecție de […]

Comunitatea din Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Dorobanți se pregătește să trăiască momente de o înaltă încărcătură spirituală. În weekendul 21-22 martie 2026, credincioșii sunt invitați să se unească în rugăciune cu prilejul vizitei pastorale a Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Părintele paroh Șerban Ilie-Iulian îi așteaptă pe credincioși alături de el la acest eveniment care promite […]

Nu mai puțin de trei incendii de vegetație uscată au avut loc vineri, în județul Botoșani. În localitatea Răchiți, flăcările au cuprins aproximativ patru hectare de vegetație uscată. Intervenția promptă a pompierilor de la Detașamentul Botoșani a împiedicat extinderea incendiului. Un alt incendiu s-a produs la Tudora, unde a ars vegetația uscată de pe aproximativ […]

Una dintre cele mai mari companii din județul Botoșani, recunoscută la nivel național, dar care faci imenși la nivel internațional, a marcat un rebranding al produselor sale. Prodalcom SA face un pas strategic major și vine cu o serie de inovări pentru vodca „Ștefan cel Mare”, un simbol al portofoliului companiei, care primește acum o […]

Șoferii care nu își achită amenzile contravenționale/rutiere în termen de 90 de zile de la scadență riscă suspendarea permisului auto până la plata datoriei. Această măsură vizează creșterea colectării bugetare, permițând poliției să suspende dreptul de a conduce. Măsura, inclusă de guvern în pachetul pentru administrație, prevede că șoferilor care nu își vor plăti amenzile în […]

Atenție, botoșăneni! Wizz Air a suspendat zborurile Suceava- (Larnaca) Cipru. Începând cu luna mai, compania low-cost Wizz Air suspendă operarea rutei Suceava - Larnaca. Deși ruta era extrem de populară datorită tarifelor accesibile și deservea atât fluxul de turiști, cât și comunitatea de români stabilită în Cipru, zborurile dispar din programul de operare pentru întreaga […]

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean au fost prezenți, joi, 19 martie, în Ștefănești, unde s-au întâlnit cu elevii Liceului Teoretic ”Ștefan Luchian”, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Activitatea a fost organizată în contextul Zilei Poliției Române, care va avea loc pe 25 martie. La activitatea de […]

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu