Necaz pentru doi tineri părinți și bebelușul lor, într-o localitate din județul Botoșani. Pe 21 februarie, căsuța lor din Vorona a luat foc, iar flăcările le-au distrus tot ce aveau. Comunitatea este îndemnată să ajute. Parohia Vorona a demarat o colectă pentru familia afectată și îi îndeamnă pe toți enoriașii să fie aproape de necazul și drama lor, ca o adevărată familie și comunitate parohială autentică.

Ajutoare pentru ei pot fi aduse la biserică sau pot fi duse direct tinerilor aflați in imediata apropiere a bisericii parohiale.

„Deasemenea, orice sumă de bani se poate dona personal, la biserică sau în contul Parohia Vorona Centru, obligatoriu cu mențiunea „Pentru casa arsă a familiei Ciubotaru”. Duminica următoare va fi o scurtă întâlnire a Consiliului Parohial, unde se va verifica suma colectată și se va decide modul în care vor fi ajutați concret. Orice rugăciune, hăinuță sau leuț este binevenit pentru a fi alături de cel aflat în suferință. E ocazia pe care Mântuitorul ne-o oferă la început de post să ne testăm iubirea jertfelnică și milostenia creștinească: "Întrucât ați făcut (bine) unuia dintre acești frați ai Mei mai mici, Mie ați făcut”, este apelul făcut de reprezentanții Parohiei Vorona centru.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

Donații se pot face în contul de mai jos:

PAROHIA VORONA CENTRU
RO52 RNCB 0041 0412 0847 0001

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu