La 93 de ani, o bunică dintr-un sat din județul Botoșani reprezintă o adevărată lecție de statornicie și credință. Mătușa Mărioara din satul Tudor Vladimirescu, comuna Albești, a crescut de mică cu biserica în suflet. Când putea, nu rata nicio slujbă de la biserică, iar mătăniile sale erau până în pământ. Acum, trupul nu o mai ajută, dar sufletul încă tânjește după rânduielile bisericești.

Într-o comunitate unde, de-a lungul anilor, mulți au ales alte căi religioase, ea a rămas neclintită în credința în care s-a născut.

„Deși locuiește într-o căsuță mică și modestă, cu doar două cămăruțe, nu duce lipsă de nimic. Viața ei este simplă, dar așezată, iar liniștea și mulțumirea spun mai mult decât orice bunuri materiale. Chiar dacă rudele ei au ales drumul neoprotestant, ea a rămas cu inima ancorată în Biserica Ortodoxă, păstrând totodată și legătura strânsă de iubire cu familia. Se spovedește și se împărtășește în fiecare post, chiar dacă vârsta nu îi mai permite să ajungă la biserică.
Credința ei nu ține de drumuri sau de puterea trupului, ci de puterea sufletului. O mărturie tăcută, dar puternică, despre răbdare, fidelitate și dragoste față de Dumnezeu”, spun reprezentanții Parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Tudor Vladimirescu.

Parohia din Botoșani unde candela refuză să se stingă

Cea mai mică parohie din județul Botoșani nu are nici 20 de familii. Este vorba despre Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Putrida, între Dumbrăvița și Popeni, care aparține de comuna George Enescu. Unii sunt bolnavi și bătrâni, alții sunt plecați la muncă în străinătate, astfel că la Sfânta Liturghie se adună doar câteva suflete. Multe dintre case sunt părăsite, ulițele sunt pustii, dar preoții nu renunță la mica comunitate credincioasă.

„Dacă are 20 de familii acolo sunt multe. Dacă vă gândiți la parohii de 100 de familii, luate așa, cum le avem noi pe hârtie, jumătate sunt bătrâni și bolnavi, deci nu ajung la biserică, nu au cu ce se deplasa. Cred că încă un sfert sunt plecați în străinătate și casele sunt închise. Și partea firească: unii sunt mai apropiați de biserică, alții mai puțin apropiați. Aici nu ne ajută nici timpul în care trăim. Vă dați seama că dintr-o sută de familii e greu, e foarte greu pentru preoții noștri”, ne-a declarat părintele Ionuț Apetrei, protopopul de Dorohoi.

Depopularea din satele botoșănene s-a produs sub privirile neputincioase a preoților. Satul Putrida este doar un exemplu că locurile sătești abia mai țin o generație care și aceea se stinge lent.

„Bătrânii pleacă, tinerii pleacă și ei departe de meleagurile natale și rămân satele goale. Sunt străzi, ulițe, unde nu mai locuiește aproape nimeni. Mă gândesc la Dersca de exemplu, o comunitate unde altădată erau 20 de familii și acum mai sunt două sau cel mult trei. Și dacă mai sunt și bătrâni vă dați seama că nu este ușor. Dar aici nu este o problemă doar pentru noi și parohiile noastre, ci și pentru comunitate, pentru școală, pentru tot ce înseamnă satul românesc”, ne-a spus părintele.

Satul Putrida este un exemplu critic al declinului demografic din mediul rural românesc. Din cauza lipsei locurilor de muncă și a îmbătrânirii populației, majoritatea caselor sunt fie închise, fie locuite de bătrâni singuri. Tinerii au emigrat în mare parte în străinătate sau s-au mutat în zone urbane  precum Dorohoi sau Botoșani.

Deși astăzi este o așezare minusculă, zona are o istorie veche. În Repertoriul Arheologic al județului Botoșani sunt menționate urme de locuire în punctul „Putreda”, ceea ce atestă faptul că vatra satului a fost populată încă din perioade istorice timpurii.

Urmareste-ne pe Google News