S-au împlinit  85 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Pe 1 aprilie 1941, în poiana Varnița, lângă satul Fântâna Albă, s-a scris una dintre cele mai negre pagini ale destinului românesc. La 85 de ani de la acel masacru, ecoul mitralierelor sovietice încă mai răsună printre brazii Bucovinei, amintindu-ne de prețul suprem plătit pentru dorința de libertate.

În primăvara anului 1941, mii de români din satele de pe valea Siretului, striviți de teroarea regimului totalitar bolșevic, au ales să-și părăsească vetrele. Nu erau soldați, ci țărani pașnici, bărbați, femei, copii și bătrâni. Singura lor „vină” era dorința de a trece granița spre România, pentru a scăpa de deportări și colectivizare.

Ajunși în poiana Varnița, la doar câțiva kilometri de libertate, au fost întâmpinați de un zid de foc. Grănicerii sovietici au tras fără milă în mulțime. Cei care nu au murit pe loc au fost vânați prin pădure sau îngropați de vii în gropi comune, săpate în grabă pe locul masacrului.

Tragedia nu s-a oprit în poiana Varniței. Supraviețuitorii și rudele lor au fost etichetați drept „dușmani ai poporului”, fiind ridicați  și trimiși în gerul necruțător al Siberiei. Timp de peste 30 de ani, sovieticii au încercat să șteargă orice urmă a crimei, interzicând pomenirea morților și acoperind adevărul cu vălul uitării oficiale.

Abia după independența Ucrainei, adevărul a început să iasă la lumină, deși numărul exact al victimelor rămâne, până astăzi, o cifră disputată și dureroasă.

Miercuri, la mitingul de doliu dedicat acestei borne istorice, oficialități din Ucraina și România, alături de cler și reprezentanți ai societății civile, s-au reunit pentru a onora memoria celor căzuți.

Ruslan Osypenko (șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți) și Irina Loredana Stănculescu (Consulul General al României la Cernăuți) au depus coroane de flori, marcând o solidaritate simbolică în fața suferinței umane. Rugăciunile înălțate de soborul de preoți, în frunte cu protopopii Ioan Gorda și Vasile Covalciuc, alături de pr. Teodor Ciurariu din Dorohoi, au transformat din nou poiana Varnița într-o biserică sub cerul liber.

Pagină neagră a istoriei, scrisă cu sânge românesc nevinovat, la Fântâna Albă
De la unul din cele mai tragice momente din istoria românilor bucovineni au trecut 85 de ani. La 1 aprilie 1941, în poiana Varnița de lângă satul Fântâna Albă, la câțiva kilometri de frontiera cu România, grănicerii sovietici i-au întâmpinat cu foc de mitralieră pe românii pașnici care au hotărât să scape de regimul totalitar bolșevic. Victimele masacrului au fost înmormântate în gropi comune, săpate chiar la locul tragediei. Unii chiar de vii au fost acoperiți cu pământ...
Mai bine de trei decenii, în prima zi a lui Prier, în poiana Varniței are loc pomenirea martirilor care și-au găsit aici sfârșitul vieții, pomenirea celor care au scăpat prin minune, dar au fost prinși de enkavediști și duși pe drumul neîntoarcerii, împreună cu rudele, care au devenit peste noapte „dușmani ai poporului”, în lagărele din Siberia ale GULAG-ului. Timp îndelungat, autoritățile sovietice au tăinuit această crimă. După obținerea independenței Ucrainei, adevărul despre acele evenimente tragice a început să iasă din anonimat. Numărul exact al victimelor nu a fost stabilit nici până astăzi.
La mitingul de doliu, cu prilejul împlinirii a 85 de ani de la tragedia de la Varnița au participat șeful Administrației Militare Regionale Cernăuți, Ruslan Osypenko, președintele interimar al Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Guitor, Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, precum și reprezentanți ai societăților național-culturale românești, ai Comunității Teritoriale Cameanca și ai clerului.
Pentru veșnica pomenire a martirilor de la Fântâna Albă a înălțat rugăciuni soborul preoțesc, în frunte cu cucernicii părinți Ioan Gorda, protopop de Hliboca, și Vasile Covalciuc, protopop de Storojineț, împreună cu preotul Teodor Ciurariu din Dorohoi, România.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului”