Noi percheziții au avut loc în județul Botoșani, în cadrul operațiunii Jupiter, desfășurată la nivel național sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

Miercuri, 10 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Dorohoi și comuna Broscăuți, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz de încredere, uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că un bărbat, de 35 de ani, din Botoșani, ar fi încheiat patru contracte de leasing, pentru obținerea unor utilaje agricole, pe care, ulterior, nu le-ar fi achitat conform condițiilor prevăzute de finanțator, motiv pentru care a fost notificat să predea bunurile, în luna ianuarie a.c., însă nu s-ar fi conformat, arată anchetatorii.

Totodată, pentru îndeplinirea criteriilor de obținere a contractelor de leasing, acesta ar fi utilizat documente false.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locațiile vizate au fost descoperite şi indisponibilizate cele patru utilaje agricole, de aproximativ 1.200.000 de lei.

Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea menționată mai sus, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Botoșani.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu