Un apreciat preot din județul Botoșani s-a pensionat după peste 40 de ani de slujire. Este vorba despre părintele paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” din Bajura, Virgil Sorin Buhăianu, care se retrage după o activitate rodnică și binecuvântată de atâtea decenii în mijlocul credincioșilor.

Duminică, părintele a fost felicitat de prezentanții primăriei din localitate, care i-au oferit și o diplomă, dar și de credincioșii prezenți la slujbă. Părintele paroh Virgil Sorin Buhăianu, un nume sinonim cu blândețea și statornicia în Parohia „Sfântul Nicolae”, a marcat, astfel, finalul unei cariere preoțești rodnice, predând ștafeta unei noi generații.

Părintele Buhăianu nu a fost doar un slujitor al altarului, ci un pilon de sprijin pentru mii de suflete. Sub păstorirea sa, Biserica din Bajura a rămas un loc de refugiu și speranță, trecând prin decenii de schimbări, dar păstrându-și neatinsă misiunea de a uni comunitatea.

Misiunea de a face bine și de a păstra vie flacăra credinței în Bajura este preluată de părintele paroh Ioan-Vasile Șușu. Acesta a fost întâmpinat cu brațele deschise de către enoriași, care văd în tânărul preot un succesor demn de moștenirea lăsată de părintele Buhăianu.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu