Un bărbat din județul Botoșani s-a ales dosar penal pentru braconaj, după ce a fost prins în portbagajul mașinii cu 35 de rațe sălbatice împușcate ilegal.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au oprit, sâmbătă, pentru control, în comuna Cândești, un autoturism, condus de către un tânăr, de 33 de ani, din localitatea Bucecea.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiști, în interiorul autoturismului au fost identificate 35 exemplare de vânat din specia rață sălbatică. Unul dintre pasagerii autoturismului a prezentat o autorizație de vânătoare, care nu îndeplinea condițiile legale, lipsind data vânătorii și semnătura de instruire”, susține Poliția din Botoșani.
Polițiștii au procedat la ridicarea armelor și muniției găsite, respectiv exemplarelor de rațe sălbatice. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de braconaj și transportul vânatului dobândit.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu