O casă din localitatea localitatea Poiana, comuna Vorona, a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă. Când s-a produs evenimentul, proprietarul nu era acasă. Alarma a fost dată de un vecin, care a observat flăcările.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona. Aceștia au constatat că locuința, cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, ardea în totalitate.

Pompierii au acționat astfel încât flăcările să nu se extindă la alte construcții din gospodărie, dar și la cele din curtea vecinului. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a acționat mai bine de o oră.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile.

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu