Zeci de case au fost construite ilegal, anul trecut, în municipiul Botoșani, potrivit unui raport întocmit de Poliția Locală. Aceste au fost descoperite de polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcţii ca urmare a controalelor efectuate inopinat sau pentru soluționarea unor petiții din partea unor persoane.
Astfel, anul trecut au fost descoperite 56 de construcții realizate fără obținerea autorizației de construire în prealabil, din care în șase situații lucrările se realizau la imobile situate în zona de protecție a unor monumente istorice sau chiar în incinta acestora.
Ca urmare, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în baza Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cuantumul total al amenzilor fiind de 110.500 lei.
În alte șase situații, respectiv cele de construire în zona de protecție a monumentelor istorice, au fost sesizate organele de cercetare penală.
De asemenea, au fost și 160 de construcții realizate fără autorizație de construire pentru care au fost întocmite note de constatare, construcțiile fiind mai vechi de trei ani, în cazul cărora dreptul de a constata și aplica sancțiuni s-a prescris. În aceste cazuri a fost înaintată către municipalitate
documentația necesară în vederea luării deciziei menținerii sau desființării acestora.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu