Polițiștii locali au efectuat o serie de controale, joi, în Piața Centrală din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate chiar în perimetrul autorizat al pieței, inspectorii au identificat opt comercianți care au ignorat obligația legală de a afișa prețurile produselor. Această practică, deși pare minoră, afectează dreptul cumpărătorului de a fi informat corect și de a compara prețurile rapid.
Mai grav, într-unul dintre cazuri, polițiștii locali au descoperit un cântar fără verificare metrologică. Lipsa acestui aviz pune sub semnul întrebării corectitudinea tranzacțiilor pentru cetățeni. Au primit amenzi de 1200 lei.
„Pe pietonalul Transilvaniei, pe trotuarele adiacente pieței și în parcările cu plată, zone neautorizate pentru comercializarea produselor, au fost identificate mai multe persoane care aveau expuse produse la vânzare direct pe trotuar/pavaj, fiind dispusă sancționarea acestora pentru încălcarea prevederilor H.C.L. nr. 44/2025 și ale H.C.L. nr. 138/2020, majoritatea sancțiunilor aplicate fiind cu avertisment”, precizează polițiștii locali.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu