Angiograful Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a salvat prima viață. După ce anul trecut a venit la spitalul din Botoșani tânărul medic Alexandru Basarab, miercuri s-au făcut primele coronarografii și s-au montat primele stenturi la Spitalul Județean „Mavromati”.
Printre primii pacienți, care a fost și o urgență, s-a numărat un bărbat care, în lipsa angiografului, ar fi trebuit dus în grabă la Iași, cu toate riscurile unui asemenea drum. El a fost tratat aici, la Spitalul „Mavromati”.
Medicii Paul Turcoman și Iulian Matei vin de la Suceava și de la Iași pentru a ajuta la aceste intervenții.
„În mandatul trecut, când, împreună cu colegii mei, foști și actuali parlamentari PSD, am inițiat demersurile pentru a aduce un angiograf la Spitalul Județean „Mavromati”, au fost multe voci care spuneau: „Nu are rost, pentru că nu avem medici care să folosească aparatura”. Noi, cei din echipa PSD, am ales să credem în șansa la viață a oamenilor din Botoșani. Am crezut că, dacă aducem angiograful, vor veni și medicii. Și așa a fost!”, a precizat senatorul PSD Doina Federovici.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu