
O femeie din municipiul Botoșani a fost arestată pentru 30 de zile după ce i-a furat portofelul unei femei de 30 de ani, dintr-un rucsac. Hoața, de 43 de ani, se afla sub control judiciar când a comis fapta așa că acum va sta în arest.
„La data de 06 februarie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt”, precizează polițiștii.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura controlului judiciar. Mai mult decât atât, la data de 21 ianuarie 2026, profitând de neatenția victimei, o tânără de 30 de ani, din municipiul Botoșani, i-ar fi sustras acesteia portofelul pe care îl avea într-un rucsac.
Inițial, față de aceasta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, ulterior fiind arestată preventiv pentru 30 de zile.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu