Mai multe decât atât, au fost și alocații „duble” la Botoșani. Zeci de persoane încasau sprijin financiar pentru copii atât din România, cât și din țările unde lucrau. Doar în această categorie, 56 de plăți nejustificate au generat debite impresionante, de peste jumătate de milion de lei. Până la finalul anului 2025 s-a reușit recuperarea a aproximativ 1,2 milioane de lei.
„Conducerea instituției efectuează demersurile necesare pentru recuperarea în termen cât mai scurt și a celorlalte sume încasate necuvenit. În acest sens, deciziile de debit au fost transmise titularilor de beneficii de asistență socială, iar în situația în care debitorii nu achită sumele în termen de 180 de zile, acestea sunt transmise către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în vederea executării silite”, precizează reprezentanții AJPIS Botoșani.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu