La data de 24 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea lui Traian, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul condus avea inspecția tehnică periodică expirată.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate sub coordonarea unității de parchet competente.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu