
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani organizează concurs pentru ocupare a cinci funcții șef post I la Posturile de Poliție din comunele Bălușeni, Gorbanești, Cristești, Vorona și Trușești. Pentru funcțiile respective se pot înscrie agenții de poliție cu o vechime de minim doi ani în poliție. Candidatul se poate înscrie pe un singur post, dosarele […]

Un nou slujitor al Domnului a fost hirotonit, sâmbătă, când comunitatea din parohia „Izvorul Tămăduirii” Coșula a trăit un moment de o încărcătură duhovnicească aparte. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, teologul Petru Purice a primit taina hirotoniei în treapta de diacon, făcând astfel primul pas hotărâtor pe calea slujirii clericale. Hirotonia a fost săvârșită de către […]

În vremuri în care comunitățile sunt tot mai dezbinate, goana după averi, bătălia în orgolii, lupta pentru politică și putere sunt la ordinea zilei, există oameni care încearcă să amintească ce contează cu adevărat pe acest pământ. În nordul județului Botoșani, departe de luxul afișat ostentativ, slujitorii Domnului din Protopopiatul Dorohoi rescriu, zi de zi, […]

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 12-28 ianuarie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Liviu Șoptelea – 60 – Secvențe”. Expoziția marchează un eveniment important din viața personală a artistului: împlinirea vârstei de 60 de ani. Cunoscutul artist botoșănean prezintă publicului iubitor de artă lucrări de pictură, grafică și instalație realizate în […]

Angajații Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, la sfârșitul acestei săptămâni, mai multe razii în mai multe orașe din județ, care s-au soldat cu permise suspendate, certificate de înmatriculare retrase și zeci de amenzi. Potrivit oficialilor IPJ, acțiuni au avut loc în orașul Darabani, în comuna Hlipiceni, dar și pe linie rutieră, organizată […]

Un bărbat agresiv, care era monitorizat de Poliţia din Botoşani, şi-a tăiat brăţara de monitorizare, ceea ce a dus la reţinerea acestuia. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele bărbatului de 52 de ani, din comuna Tudora, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului […]

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 54 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție. În fapt, bărbatul ar fi contactat telefonic în repetate rânduri partenera de viaţă, încălcând astfel obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis împotriva […]

Un botoșănean a solicitat, sâmbătă, sprijinul jandarmilor întrucât o bufniță, care era probabil în căutarea unui adăpost, a intrat în bucătăria acestuia, printr-o țeavă de ventilație. Bărbatul, care locuieşte pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani, a sunat de urgenţă la 112. Jandarmii botoșăneni au capturat cu grijă pasărea nocturnă, după care i-au dat drumul afară, […]

Jandarmii au identificat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona Gării Botoșani, un bărbat în vârstă de 54 de ani și o femeie în vârstă de 59 de ani, persoane fără adăpost. Cei doi au fost preluați de echipaje din cadrul SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani, după care au fost transportați în […]

Pompierii, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfășurat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, acțiuni de identificare a persoanelor fără adăpost expuse temperaturilor scăzute. Misiunile au avut loc în municipiile Botoșani și Dorohoi. Au fost verificate toate zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii străzii, inclusiv clădirile dezafectate, fiind identificate cinci persoane. Două dintre […]

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu