
O nouă creșă cu 70 de locuri va fi construită pe Șoseaua Iașului din Botoșani, a anunțat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, proiectul nu este unul izolat, ci face parte dintr-o viziune de dezvoltare a zonei care include deja locuințe pentru tineri și un centru integrat pentru persoane vârstnice. Astfel, Șoseaua Iașului devine un […]

Un atelier de monumente a luat foc, în noaptea de marți spre miercuri, în județul Botoșani. Nefericitul eveniment a avut loc în satul Hulub din comuna Dângeni, unde podul atelierului a fost cuprins de flăcări. Pompierii militari de la Garda de Intervenție Trușești și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dângeni au acționat cu două […]

Premieră în județul Botoșani. Un agent economic a intrat în insolvență la solicitarea Administraţiei Fondului pentru Mediu. Este vorba de Întreprinderea Individuală Achiței Dorin din Trușești, pentru care Tribunalul Botoșani a dispus, luni, declanșarea procedurii insolvenței. Instanța a numit ca administrator judiciar provizoriu pe practicianul în insolvenţă Financial Operational Restructuring IPURL. Întreprinderea Individuală Achiței Dorin […]

Un caz cutremurător s-a înregistrat în județul Botoșani! Un bărbat, care pregătea înmormântarea tatălui său, s-a stins din viață. Botoșăneanul avea doar 54 de ani și a fost găsit mort în locuință, luni, de o rudă care venise să îl ajute cu pregătirile pentru ceremonia de înmormântare a părintelui său. A intrat în casă și […]

O femeie din Botoșani a făcut un „spectacol” gratuit cu jigniri într-un autobuz al Eltrans pentru că i s-a reproșat că nu a plătit bilet. S-a întâmplat luni, 2 februarie. Polițiștii locali din Botoșani au făcut verificări în mijloacele de transport în comun, împreună cu personalul desemnat din cadrul SC Eltrans SA Botoșani, pentru prevenirea și […]

Oferta de listare a companiei Electroalfa la Bursa de Valori Bucureşti, printr-o majorare de capital social de până la 110 milioane de euro, se conturează a fi un succes, în contextul în care informaţiile Ziarului Financiar arată că, marţi după-amiaza, deci în a doua zi de subscrieri, tranşa investitorilor instituţionali, care au 90% din ofertă, […]

Un accident rutier a avut loc marți, în municipiul Botoșani, în zona Capăt 1, unde era linia de tramvai. Un șofer începător a ieșit cu un autoturism Opel din gangul din apropierea farmaciei și a lovit ușor un autoturism de ridesharing Toyota. Șoferul de ridesharing acuza dureri, iar la fața locului a ajuns un echipaj […]

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a ajuns, marți, la Botoșani. Punctul central al deplasării sale este inaugurarea noii creșe moderne din municipiul reședință de județ, un proiect strategic pentru infrastructura educațională locală. Ministrul a fost însoțit la inaugurarea noii creșe de primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, și […]

Un elev din Botoșani se numără printre cei 36 de bursieri din România și Republica Moldova care vor beneficia de burse în cadrul ediției a 18-a a programului național Tinere Talente desfășurat de Fundația Regală Margareta a României. La categoria muzică clasică, Cotruță Matias-Alexandru, de 15 ani, de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, […]

Un traficant de droguri din Botoșani a fost ridicat de polițiști de acasă și dus după gratii, unde va fi „cazat” pentru următorii aproape cinci ani. Luni, 2 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au identificat un tânăr, de 34 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era […]

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu