Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat luni că până la sfârșitul acestui an s-ar putea circula între Pașcani și București, pe o lungime de aproape 400 de kilometri.

Potrivit acestuia, constructorul autostrăzii, compania UMB Spedition, patronată de omul de afaceri Dorin Umbrărescu, a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 Mircești - Pașcani și s-a angajat să deschidă circulația pe acest tronson al Autostrăzii Moldovei (A7) până la finalul anului.

„Autostrada Moldovei (A7): a început asfaltarea pe primii kilometri ai lotului 3 (Mircești - Pașcani)! Antreprenorul român (UMB Spedition) așterne stratul de bază pe primii 11 km din cei 28,09 km ai lotului 3. În paralel se lucrează la: terasamente, structuri, relocări rețele de apă potabilă, montarea elementelor ITS (Intelligent Transport System)”, a transmis Cristian Pistol.

Valoarea contractului pentru construcția lotului 3 (Mircești - Pașcani), finanțat prin PNRR, este de 1,76 miliarde lei (fără TVA).

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu