Gestul de a arunca o bucată de pâine sau niște semințe unei lebede pe o apă înghețată pare un act de compasiune, de generozitate. Totuși, acest lucru ascunde pericole reale pentru fauna sălbatică. Reprezentanții Gărzii de Mediu Botoșani au tras un semnal de alarmă: intervenția populației în hrănirea animalelor sălbatice poate face, în multe situații, mai mult rău decât bine.

În localitatea Baranca, zeci de lebede au devenit o atracție pentru localnici, care au sărit să le hrănească, sperând să le ajute. Deși intenția este nobilă, Cristina Kashyap, șefa Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, avertizează că acest ajutor trebuie să fie strict limitat la perioadele de ger extrem.

„Orice pasăre sau exemplar de sălbatic este hrănit doar de către administratorii fondului de vânătoare. Sunt situații excepționale, dar nu vreau să încurajăm lucrul acesta”, a precizat Kashyap.

Problema nu este doar cine hrănește animalele, ci și cum și cu ce sunt acestea hrănite.  Păsările devin dependente de sursa de hrană oferită de om și în loc să migreze sau să caute hrană naturală, acestea rămân captive într-un loc unde resursele pot dispărea brusc.

Mai mult, hrana procesată (precum pâinea, pufuleții sau produsele de patiserie) este extrem de nocivă. Aceasta poate duce la malnutriție sau la afecțiuni precum „aripa de înger” (o malformație care împiedică zborul). De asemenea, concentrarea unui număr mare de exemplare într-un singur loc (atrase de hrană) facilitează transmiterea rapidă a paraziților.  În plus, animalele își pierd teama naturală de oameni, devenind vulnerabile în fața braconierilor sau a accidentelor rutiere.

Dacă observi un animal sălbatic sau o pasăre sălbatică în dificultate, cel mai bun mod de a ajuta este să nu intervii direct. În loc să oferi hrană, contactează autoritățile locale sau administratorii fondului de vânătoare din zonă.

Urmareste-ne pe Google News

FOTO Zeci de lebede de pe Prut, hrănite de autorități după ce apele au înghețat. Viceprimar: Am fost sunat de muncitorii de aici din balastieră

 

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu