Inspectorii muncii au efectuat mai multe controale, în cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă. În urma celor 79 controale au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.
In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru care s-au aplicat 3 amenzi în valoare totală de 320.000 lei.
„Deficiențele constatate au vizat: neeliberarea de către angajatori a documentelor aferente încetării activității de către salariat (decizie de încetare, adeverință privind activitatea prestată, extras Revisal); nepăstrarea la locul de muncă a unei copii după contractul individual de muncă; lipsa evidenței timpului de muncă; neacordarea repausului săptămânal de 48 de ore consecutive; neplata orelor de muncă suplimentare”, precizează inspectorii muncii.
Angajatorii sancționați contravențional au încălcat prevederi ale legislației muncii, referitoare la: primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă în formă scrisă; neîndeplinirea obligației de a ține la locul de muncă unde salariatul își desfășoară activitatea evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, și de a supune controlului inspectorilor de muncă aceasta evidență, ori de câte ori se solicita acest lucru; neîndeplinirea măsurilor dispuse de inspectorii ITM; transmiterea eronată a datelor în Reges-Online.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu