La un pas de nenorocire! Un botoșănean a zăcut pe o uliță plină de polei, în timp ce vecinii treceau nepăsători. S-a întâmplat duminică, 7 ianuarie 2026, când poleiul a transformat ulițele satului Tătărășeni, din comuna Havârna, într-un patinoar periculos. Din cauza poleiului depus pe drumurile comunale și a lipsei trotuarelor, localnicii sunt forțați să împartă partea carosabilă cu autovehiculele, asumându-și riscuri enorme la fiecare pas.

Însă, dincolo de condițiile meteo vitrege, un eveniment petrecut astăzi scoate la iveală o realitate mult mai rece decât gheața de pe drum: criza de umanitate.

Potrivit săteanului Costel Muraru, un bărbat s-a prăbușit pe șosea, lovindu-se grav la cap în urma impactului cu solul înghețat. Timp de câteva ore, acesta ar fi zăcut inconștient și nemișcat, sub privirile trecătorilor care au ales să meargă mai departe. Abia după un interval critic de timp, un cetățean cu spirit civic a sunat la 112, solicitând intervenția unei ambulanțe.

„Am uitat să fim oameni? Indiferent cine este persoana, o cunoști sau nu, trebuie să-i acorzi primul ajutor”, spune, revoltat, botoșăneanul.

În aceeași zi, zeci de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani cu traumatisme după ce au căzut pe gheață.

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu