O mașină care se deplasa, duminică, pe strada Marchian din municipiul Botoșani a luat foc. Șoferița a observat că iese fum de sub capotă, a oprit imediat și a solicitat ajutorul pompierilor. Până la sosirea echipajelor de pompieri, botoșăneanca, alături de martori, dar și de un echipaj de poliție, au folosit stingătoare pentru a preveni extinderea incendiului.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere. Aceștia au lichidat incendiul în limitele găsite. Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de incendii, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu