La data de 13 mai 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și siguranță rutieră.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 40 de persoane și verificat 30 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.500 de lei.
De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere, retrase 3 certificate de înmatriculare și 2 plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La acțiune am beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu