La data de 09.05.2026, orele 12:30, echipajul de poliție din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au primit de la I.P.J. Suceava - Dispecerat - Pol. Mun. Suceava, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 398/2026 din 09.05.2026 privind pe SCHMIDT NICU-VASILE, cu domiciliul în sat Dragomirna, comuna Mitocu Dragomirnei, județul Suceava, pronunțat în dosarul numărul 3879/314/2025, emis de Judecătoria Suceava - Compartimentul Executări Penale, prin care inculpatul a fost condamnat la executarea pedepsei de 2 (doi) ani și 11 (unsprezece) luni de închisoare.
În acest sens, pentru preîntâmpinarea evenimentelor negative, au fost solicitate în sprijin o patrulă din cadrul Poliției municipiului Suceava - Biroul Ordine Publică, o patrulă din cadrul Secției Urbane Burdujeni și un echipaj din cadrul I.J.J Suceava, ocazie cu care ne-am deplasat la locuința persoanei în cauză, situată pe str. Primăverii, sat Dragomirna, comuna Mitocu Dragomirnei, județul Suceava.
La imobil au fost identificați membrii familie, iar ulterior și condamnatul, căruia i s-a prezentat mandatul de executare a pedepsei închisorii, acesta fiind condus la sediul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata.
În continuare, acesta a fost escortat de către un echipaj de poliție din cadrul Poliție municipiului Suceava - Biroul Ordine Publică la Penitenciarul Botoșani, unde urmează să fie încarcerat.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu