Subcomisarul Cornel Maxim și negociatorul Poliției din Botoșani, Ovidiu Apostoie, sunt polițiștii care au salvat, joi dimineață, viața unui tânăr din municipiul Dorohoi.

În jurul orei 05:30, un apel la 112 anunța o situație critică: un tânăr de 27 de ani, din Dorohoi, județul Botoșani, se afla singur în locuință și amenința că va recurge la un gest extrem, pe fondul unor neînțelegeri în familie.
Ajunși primii la fața locului, polițiștii au găsit ușa baricadată - tânărul ținea o bucată de sticlă la nivelul gâtului și avea fragmente de sticlă în cavitatea bucală. A urmat o intervenție în care fiecare cuvânt a contat.
Prin calm, răbdare și profesionalism, colegii noștri, Cornel și Ovidiu, au reușit să stabilească un dialog cu acesta și să îi câștige încrederea. Ulterior, negociatorul poliției a continuat discuțiile, iar după aproximativ o oră, tânărul a fost convins să renunțe la gestul extrem. Viața lui a fost salvată”, a transmis Poliția Română.
Tânărul a fost preluat în siguranță și transportat la o unitate medicală pentru evaluare.
Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu