Un tânăr de 19 ani este anchetat de polițiștii din Botoșani în urma unui control la frontieră. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean moldovean care a prezentat la controlul de frontieră un înscris ce s-a dovedit a fi fals.

În data de 25 martie a.c., în jurul orei 14:15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 19 de ani, în calitate de conducător al unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră dovada inspecției tehnice periodice, care în urma verificărilor specifice efectuate, s-a dovedit că nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat autoturismul cu toate documentele prezentate fără a avea cunoștință că ITP-ul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu