Jandarmii botoșăneni și elevii Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, aflați în executarea stagiului de practică, au participat, sâmbătă, la o activitate voluntară de împădurire pe raza Ocolului Silvic Flămânzi.

La început de primăvară, cu ocazia Zilei Internaționale a Pădurilor, jandarmii au plantat arbori împreună cu specialiști din cadrul Direcției Silvice Botoșani, care au asigurat expertiza și puieții necesari plantării.

Terenul, aflat în zona Cantonului Runc, a fost împădurit cu puieți din diferite specii forestiere. Cu siguranță, peste ani, puieții plantați astăzi se vor transforma în arbori falnici, care vor asigura un mediu natural propice dezvoltării netulburate a faunei sălbatice.

Ziua Internațională a Pădurilor, celebrată anual la data de 21 martie, reprezintă o inițiativă globală instituită de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru promovarea gestionării durabile a pădurilor și evidențierea rolului acestora în dezvoltarea economică, protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice.

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu