La data de 10 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi prevenirea infracţiunilor stradale, pe raza municipiului Dorohoi, precum şi a comunelor limitrofe.
În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 80 de persoane și verificate 68 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.
Totodată, ca măsura complementară, polițiștii au reținut 2 permise de conducere.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu