Primăvara începe să prindă contur la Botoșani, prin Târgul Mărțișorului, organizat pe Pietonalul Unirii.  Printre tarabele pline de simboluri alb-roșii, am descoperit că mărțișorul nu este doar un obiect, ci o fărâmă de timp dăruită cu dragoste.

Printre sutele de creații expuse la ediția de anul acesta a Târgului Mărțișorului, am stat de vorbă cu unul dintre artizanii locali care transformă materia primă în amintiri purtabile. Toate sunt lucrate manual și chiar dacă materialele folosite par simple, valoarea reală a acestor mici bijuterii artizanale stă în orele de muncă depuse în spatele fiecărei piese.

„Investiția cea mai mare este timpul. Ca și materiale nu. Eu am încercat să combin lemn, culoare, este un mărțișor pictat, încerc să combin mai multe tehnici,” ne-a mărturisit Bianca Irimia.

Această abordare transformă mărțișorul clasic într-un accesoriu versatil.  Mărțișoarele nu sunt doar pentru perioada de 1-8 martie, ele pot fi purtate ca și broșe sau brățări pe tot parcursul anului.

„Când fac cu pasiune, nu simt cât de mult am muncit. Am încercat să fac și din lână, sunt și pentru copilași. Sunt colorate, sunt ochioase, sunt pentru mai multe categorii de vârstă”, ne-a spus femeia.

Alegând un mărțișor pictat pe lemn sau unul modelat din lână, botoșănenii nu cumpără doar un obiect decorativ, ci susțin orele de migală și pasiunea unui om care a ales să investească ce are mai prețios: timpul său. Târgul are loc inclusiv pe 1 martie. La fel ca în anii trecuți, în cadrul evenimentului s-au înscris aproape 60 de artizani și meșteri populari din județele Botoșani, Suceava, Vrancea, Maramureș și Argeș.

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu