În contextul avertizării meteorologice Cod Portocaliu de ninsoare abundentă, strat consistent de zăpadă, intensificări puternice ale vântului și viscol, pompieri militari din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al județului Botoșani au plecat, marți, în sprijinul colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila.
Misiunea se desfășoară sub coordonarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, pentru a asigura o capacitate de intervenție rapidă în cazul producerii unor situații de urgență generate de condițiile meteorologice nefavorabile, specifice iernii.
În sprijin a fost trimisă o grupare operativă, constituită din patru subofițeri de la detașamentele Botoșani și Dorohoi, cu o Autospecială pentru Transport Personal și Victime Multiple (ATPVM) și o autospecială de primă intervenție și comandă cu autoșenilată UTV, respectiv echipamente specifice intervențiilor în condiții iarnă.
Echipajele sunt pregătite pentru o misiune de 48 de ore, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de condițiile meteo.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu