Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat o acțiune de verificare pe raza municipiului, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și al respectării legislației în domeniul muncii.

La data de 12 februarie a.c., echipele mixte au verificat o societate comercială cu domeniul de activitate „restaurante”, de pe raza municipiului Botoșani.

În cadrul activităților desfășurate au fost identificate și legitimate șase persoane, dintre care patru cetățeni români și doi cetățeni din Bangladesh.

În urma verificărilor efectuate nu au fost constatate situații de ședere ilegală sau alte abateri privind regimul juridic al străinilor în România.

Astfel de acțiuni au caracter preventiv și urmăresc asigurarea respectării cadrului legal privind angajarea și șederea străinilor pe teritoriul României, precum și menținerea unui climat de legalitate în domeniul relațiilor de muncă, se anunță într-un comunicat al Poliției.

Polițiștii de imigrări vor continua activitățile de verificare în cooperare cu instituțiile partenere, pentru prevenirea și combaterea muncii nedeclarate și a migrației ilegale.

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu