În perioada 09 – 20 februarie 2026, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani derulează inspecții școlare generale în șase unități de învățământ din județ.În această săptămână au fost verificate Liceul „Demostene Botez” Trușești, Școala Gimnazială „Gheorghe Coman” Brăești și Școala Gimnazială „Gheorghe Popovici” Lozna, iar săptămâna viitoare vor fi inspectate Școala Gimnazială „Sfânta Maria” Botoșani, Școala Gimnazială Nr. 1 Lunca și Școala Profesională „Sf. Ap. Andrei” Smârdan.
Inspecțiile școlare generale se desfășoară conform Graficului de monitorizare și control al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani pentru anul școlar 2025-2026, iar obiectivele prioritare ale controlului sunt următoarele:
„Scopul acestor inspecții generale este de a verifica, dar mai ales de a sprijini unitățile de învățământ în consolidarea calității educației, în identificarea bunelor practici. Inspectorii școlari și profesorii metodiști vor formula recomandări concrete pentru creșterea performanțelor elevilor și îmbunătățirea activității tuturor categoriilor de personal. Colaborarea deschisă între Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, directorii unităților de învățământ, cadre didactice, elevi și părinți rămâne esențială pentru succesul demersului nostru.” a declarat inspectorul școlar general, prof. Bogdan Gheorghe Suruciuc.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu