O elevă din Botoșani s-a prăbușit pe trotuar, sub ochii colegelor. S-a întâmplat joi, 12 februarie, în jurul orei 17.00, când un echipaj de jandarmerie a observat-o pe tânără căzută pe trotuarul străzii Dragoș Vodă din municipiul Botoșani, în apropierea Casei Sofian.

După ce au așezat-o într-o poziție de siguranță, jandarmii au discutat cu tânăra, căreia i se făcuse rău în timp ce se deplasa spre casă împreună cu două colege, fiind evidentă necesitatea imediată a unui control de specialitate.

„Echipajul de jandarmerie a transportat-o pe aceasta la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, unde a lăsat-o în grija personalului aflat în serviciu, pentru efectuarea investigațiilor medicale necesare. Pe timpul deplasării, jandarmii i-au anunțat telefonic pe părinții tinerei despre situația neplăcută prin care trece fiica lor”, precizează reprezentanții Jandarmeriei Botoșani.

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu