În fiecare dimineață, la poarta grădiniței, are loc un transfer invizibil. Nu este vorba doar despre un ghiozdan colorat sau despre cine a dormit mai mult, ci despre o predare de ștafetă între cele mai importante două lumi ale unui copil.
Lavinia Leonte, profesor pentru învățământ primar și preșcolar la Grădinița cu program prelungit Nr. 22 din Botoșani a transmis un mesaj pentru părinții celor mici prin care arată cât este de important mediul în care aceștia trăiesc acasă, dar și educația pe care o primesc.
„Vorbesc astăzi atât ca părinte, cât și ca educator. Și o spun din inimă: uneori, un gest mic valorează cât o zi întreagă de putere. Un zâmbet oferit dimineața, un „mulțumesc” spus sincer, o privire caldă sau o îmbrățișare scurtă pot face diferența. Pentru educator, aceste gesturi nu sunt formale. Sunt hrană pentru suflet. Sunt dovada că munca lui – o muncă tăcută, profundă, nobilă – este văzută și respectată. Educația se face cu planificări, metode și competențe. Dar mai ales se face cu suflet. Iar sufletul educatorului are nevoie, la rândul lui, de grijă. În spatele fiecărui copil sprijinit, încurajat și ascultat, se află un adult care își oferă zilnic răbdarea, emoțiile, timpul și echilibrul interior”, spune cadrul didactic.
Se spune des că părinții au drepturi, iar acest lucru este motorul unei societăți moderne. Însă, adevărata libertate a copilului vine din siguranța limitelor.
„Trăim vremuri în care părinții au mai multe drepturi – și este firesc. Însă, odată cu aceste drepturi, vin și responsabilități. Regulile și rutinele nu sunt piedici, nu sunt constrângeri. Ele sunt repere. Sunt siguranță. Sunt începutul educației pentru viață. Modul în care noi, părinții, le înțelegem și le susținem se reflectă direct în comportamentul copilului. Sunt momente în care intervențiile nejustificate, lipsa de încredere sau graba de a judeca fac ca munca educatorului să devină grea, uneori dureroasă. Devine dificil să faci educație de calitate atunci când nu există parteneriat, ci opoziție. Când nu există dialog, ci tensiune”, spune Lavinia.
Potrivit acesteia, un copil care simte tensiune între părinte și educator va învăța rapid să navigheze între aceste „falii”. Însă un părinte care caută soluții, nu vinovați, îi oferă cea mai valoroasă lecție de viață: colaborarea. Intervențiile grăbite sau lipsa de încredere nu fac decât să îngreuneze o muncă și așa profundă și solicitantă. cadrul didactic susține că educația este o investiție pe termen lung, iar ceea ce nu clădim cu blândețe acum va deveni un efort dublu peste ani.
„Adevărul este că ceea ce nu se clădește cu răbdare acum, în primii ani de viață, va cere efort dublu mai târziu. În școală. În relații. În viață. Atunci când copilul întâmpină un obstacol, este important ca părintele să se oprească o clipă, să privească dincolo de emoție și să analizeze cu onestitate: Am fost cu adevărat alături de educator? Am susținut regulile, rutina, limitele sănătoase? Un părinte care își dorește educație de calitate nu caută vinovați. Caută soluții. Colaborează. Ascultă. Construiește împreună. Pentru că a învăța copilul să trăiască într-un grup, să respecte reguli, să aibă răbdare, empatie și responsabilitate este una dintre cele mai mari daruri pe care i le putem oferi. Educația nu se face singur. Se face împreună”, susține cadrul didactic.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu