Un puternic incendiu a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, în comuna Mihăileni. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Siret, împreună cu un echipaj al Detașamentului de Pompieri Dorohoi, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Mihăileni, județul Botoșani.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la interiorul unei case nelocuite, aflată în stadiu de construcție, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Incendiul a fost lichidat la ora 07:00. Locuința, cu o amprentă la sol de aproximativ 80 de metri pătrați, a ars aproape în totalitate.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul, spun pompierii. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o casă de locuit învecinată.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu