Un consilier local din municipiul Dorohoi a demisionat din funcţie. Este vorba de Elena Manuela Chitic - Ciurciun, soţia preotului Silviu Mihai Chitic Ciurciun, care şi-a depus mandatul de consilier municipal începând cu data de 21 ianuarie.

"Menţionez că motivul acestei decizii este legat de circumstanţe personale care îmi împiedică îndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor ce îmi revin ca membru al Consiliului Local", a scris în demisia sa Elena Manuela Chitic - Ciurciun, care este şi directorul Casei de Cultură din Dorohoi.

Consilierul demisionar a fost ales pe listele PSD.

În şedinţa de la sfârşitul săptămânii trecute, Consiliul Local Dorohoi a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local a Elenei Manuela Chitic - Ciurciun şi a vacantat locul de consilier local.

Urmareste-ne pe Google News

 

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu