
Trei olimpiade naționale vor avea loc la Botoșani, în acest an, potrivit calendarului olimpiadelor naționale și internaționale anunțat de Ministerul Educației. În perioada 1-5 aprilie 2026, la Botoșani va avea loc faza națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru copiii din clasele IX - XII.
Ulterior, tot la Botoșani va fi, în perioada 7-10 aprilie, Olimpiada Națională- Aria Curriculară Tehnologii – Domeniul electric, electrotehnic și electromecanic, pentru copiii de clasele IX-XII/XIII, iar în aceeași perioadă va fi și Olimpiada Națională de Electronică, Automatizări și Telecomunicații, tot pentru elevii de clasele IX-XII/XIII.
Listele și calendarele sunt disponibile aici: https://www.edu.ro/olimpiade-si-concursuri.
Ministerul Educației arată că în situația în care un elev este calificat la mai multe competiții și se constată suprapuneri între perioadele de desfășurare ale acestora (la etapa județeană/națională), Comisia națională pentru coordonarea competițiilor școlare va analiza fiecare situație în mod individual și va identifica soluții adecvate, în urma unei solicitări scrise formulate de către părinte/reprezentantul legal al elevului minor sau de către elevul major.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu