O tragedie a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Botoșani. Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit mort în scara blocului din Parcul Tineretului.
Alarma a fost dată de vecini, care l-au găsit pe botoșăneanul de 32 de ani căzut, fără suflare. Aceștia au alertat autoritățile, iar la fața locului au ajuns cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat, constatându-se decesul.
Polițiștii au început o anchetă în acest caz. Ei au întocmit un dosar penal pentru „ucidere din culpă” (moarte suspectă) și urmează să stabilească în ce condiții a murit botoșăneanul.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu