Un accident rutier grav s-a produs în cursul serii de joi, pe drumul Botoșani- Iași, în localitatea Lețcani, județul Iași, unde au fost implicate două autoturisme și un microbuz.
În evenimentul rutier au fost implicate nouă persoane, printre care s-a aflat și un minor. Din fericire, în ciuda forței impactului, toate persoanele erau conștiente în momentul sosirii echipajelor de salvare. Salvatorii de la Detașamentul 1 de Pompieri Iași au acționat rapid, utilizând autospeciale de stingere, echipamente de descarcerare și unități de transport victime multiple.
Un tânăr, de 26 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea autoturismul din direcția Târgu Frumos către municipiul Iași, în afara localității Lețcani, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un microbuz condus de un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Iași.
Din impact, microbuzul s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 47 de ani, din județul Botoșani.
Autoturismul condus de tânărul de 26 de ani, ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe terenul viran.
În urma evenimentului rutier, tânărul de 26 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ceilalți șoferi implicați în evenimentul rutier au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că numerele de înmatriculare ale autoturismului condus de tânărul de 26 de ani sunt atribuite altui autoturism.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu