Rotary Club Botoșani organizează sâmbătă, 14 februarie 2026, o nouă ediție a Balului Caritabil „Botoșaniul iubește Excelența!”. Acţiunea urmăreşte colectarea de fonduri pentru copiii şi tinerii valoroşi care nu au posibilităţi financiare.
"Există copii pentru care drumul spre școală nu este doar o rutină, ci o lecție zilnică de ambiție și demnitate. Sunt tineri cu minți strălucite, dar cu resurse puține, care luptă în fiecare zi să-și transforme potențialul în realitate", se arată într-un comunicat transmis de Rotary.
Proiectul „Ajută un copil să învețe!” se derulează de 12 ani, perioadă în care peste 75 de elevi au primit burse de 6.000 lei. Acești tineri, susținuți prin „Bursele Școlare prof. dr. Constantin Manolache”, sunt astăzi medici, artiști, ingineri sau IT-iști.
Anul acesta, de Valentine’s Day, la Salonul „Majestic” - Complex Lebăda, începând cu ora 18:00, va avea loc balul caritabil. Atmosfera va fi întreținută de Formației Tharmis, coordonată de talentatul Valentin Uzun.
Nu este doar un eveniment de gală, ci un moment în care personalități din toate domeniile – cultură, sănătate, afaceri și administrație – își unesc forțele pentru a susține performanța locală.
„Fiecare bursă pe care o oferim este mai mult decât o sumă de bani; este promisiunea noastră că acești copii merită o șansă la excelență. Vă așteptăm cu emoție să scriem împreună capitolul din acest an al speranței”, susţine Irina Oproiu, Președinte Rotary Club Botoșani 2025-2026.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu