Un tânăr de 33 de ani, din județul Ilfov, a fost scos din trafic de polițiștii botoșăneni după ce a fost prins băut și drogat la volan. Vineri, 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au oprit pentru control, pe drumul public din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Ilfov.
Tânărul nu avea asupra sa niciun un document dintre cele prevăzute de lege, pentru control. Mai mult decât atât, acesta avea un comportament suspect, motiv pentru care a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și pentru depistarea prezenței substanțelor interzise în organism.
Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul substanțelor interzise rezultatul a fost pozitiv pentru ”cocaină”, acesta fiind, ulterior, confirmat de către analizele toxicologice.
Față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă de peste 5.000 de lei, pentru conducere sub influența alcoolului și lipsa documentelor.
De asemenea, se continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor interzise.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu