Căsuțele de lemn din Parcul Mihai Eminescu vor fi scoase la închiriere de Primăria municipiului Botoșani. Autoritățile locale anunță că va fi organizată o licitație, cu ofertă în plic închis, pentru închirierea a patru căsuṭe din lemn, cu suprafaṭa construită de 9 m.p./căsuṭă.
Căsuțele vor fi închiriate în scopul desfășurării de activități comerciale. Preţul de pornire la licitaţie pentru o căsuță este de 678 lei/lună. Durata închirierii este de cinci ani, cu posibilitate de prelungire.
Licitația va avea loc pe 30 ianuarie. Dacă la şedinţa din data de 30 ianuarie nu există minim două oferte, licitaţia va fi reluată în termen de 14 zile lucrătoare. La a doua şedinţă de licitaţie, indiferent de numărul ofertelor, va fi declarată câștigătoare oferta conformă şi cea mai mare.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu