Secția de Cardiologie din cadrul Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani rămâne cea mai solicitată specialitate medicală, însă măsurile administrative implementate pe parcursul ultimului an încep să dea roade. După un an 2025 marcat de un volum record de sesizări privind listele de așteptare, conducerea unității medicale raportează o ameliorare a situației și o eficientizare a sistemului de programări.

„Referitor la specialitatea de Cardiologie, în decursul anului 2025 am înregistrat cele mai multe sesizări ale pacienților referitor la timpii mari de așteptare”, a precizat directorul medical Ștefan Bercea.

Tocmai de aceea, au fost luate o serie de măsuri printre care: înființarea unui ghișeu pentru programări care funcționează cu personalul propriu și cu doi voluntari, și suplimentarea numărului de medici cardiologi de la șapte la nouă.

„Prin venirea celor doi medici am reușit să reducem timpul de așteptare cu 4-6 săptămâni. În prezent la unii medici se intenționează renunțarea la lista de așteptare și programarea directă (luna februarie- martie 2026)”, a mai precizat directorul medical.

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu