Un bărbat în vârstă de 64 de ani a ajuns la spital în urma unui incendiu produs în locuința sa, în municipiul Dorohoi. Evenimentul a avut loc marți, după ce mai multe bunuri depozitate la subsolul casei s-au aprins, cel mai probabil, de la centrala termică supraîncălzită.

Proprietarul a încercat să stingă flăcările, însă a suferit arsuri și s-a intoxicat cu fum. Un vecin a observat incidentul și a sunat după ajutor la pompieri.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile aflate la subsol, cu degajări mari de fum, iar proprietarul ieșise din locuință. Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au intervenit rapid, reușind să împiedice extinderea flăcărilor la întreaga locuință.

 

Urmareste-ne pe Google News

 

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu