Trei focare de rabie și unul de pestă porcină africană sunt active în acest moment, în județul Botoșani, potrivit unor concluzii prezentate în cadrul ședinței Centrului Local pentru Combatere a Bolilor. Este vorba despre trei focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia, și un focar de pestă porcină africană, pe raza fondului de vânătoare Iepurașul.
Autoritățile sanitar veterinare au luat măsuri în acest sens pentru prevenirea extinderii îmbolnăvirilor. Județul Botoșani a atins, în mediul rural, un grad de aproape 90% vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân.
Vaccinarea bovinelor, demarată în luna decembrie, se realizează gratuit și se află în prezent la un grad de realizare de 40%. Peste 80.000 de bovine vor fi vaccinate până la finalul campaniei.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu