Începând din luna decembrie 2025, de pe Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava au fost introduse noi rute spre Italia, Germania, Belgia, Marea Britanie și Cipru.

Compania Wizz Air a alocat pentru aeroportul sucevean două aeronave și a început operarea a opt destinații noi, respectiv Viena (Austria), Bologna, Milano- Bergamo (Italia), Veneția, Baden-Baden (Germania), Birmingham (Marea Britanie), Larnaca (Cipru) și Bruxelles - Charleroi (Belgia).

Chiar din prima lună, multe dintre acestea au avut grade de încărcare cuprinse între 70% și peste 90%. Aceste cifre arată că există cerere reală pentru zboruri noi de pe Aeroportul Suceava”, a comunicat, luni, Consiliul Județean Suceava.

Aeroportul Stefan cel Mare Suceava a încheiat anul 2025 cu un trafic total de 769.608 pasageri, în creștere cu 3,06% față de anul precedent, și cu 7.070 de mișcări de aeronave, mai mult cu 2,37% față de 2024. În 2025, Wizz Air a transportat 646.018 pasageri, reprezentând aproximativ 84% din totalul traficului.

Urmareste-ne pe Google News

 

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu