Un nou slujitor al Domnului a fost hirotonit, sâmbătă, când comunitatea din parohia „Izvorul Tămăduirii” Coșula a trăit un moment de o încărcătură duhovnicească aparte. În cadrul Sfintei Liturghii arhierești, teologul Petru Purice a primit taina hirotoniei în treapta de diacon, făcând astfel primul pas hotărâtor pe calea slujirii clericale.
Hirotonia a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a poposit în mijlocul credincioșilor botoșăneni pentru a binecuvânta începutul de drum al noului diacon.
La acest eveniment au fost prezenți părintele protopop Petru Fercal, alături de un sobor de stareți și preoți din împrejurimi.
Prin această hirotonie, părintele diacon Petru Purice își asumă misiunea de a asista preoții și ierarhul în cadrul sfintelor slujbe și de a fi un sprijin activ în viața liturgică a Bisericii.

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu