Sărbătorile de iarnă s-au încheiat prematur în spatele gratiilor pentru un bărbat de 39 de ani din comuna Românești, județul Botoșani. Acesta a fost reținut de polițiști după ce a provocat un accident rutier în timp ce se afla într-o stare avansată de ebrietate.

Evenimentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă, 27 decembrie 2025, în a treia zi de Crăciun. În timp ce rula pe drumurile din localitatea de domiciliu, bărbatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autoturism care staționa regulamentar pe marginea carosabilului. Din fericire, în urma impactului nu au rezultat victime omenești, ci doar avarierea ambelor vehicule.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost unul șocant: 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Această valoare indică, de regulă, o alcoolemie dublă în sânge, prag de la care riscurile producerii unei tragedii sunt imense.

Duminică, 28 decembrie 2025, în baza probatoriului administrat, polițiștii au emis pe numele bărbatului o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Urmareste-ne pe Google News

Toate drepturile rezervate - AGENTIA DE STIRI BOTOSANI SRL

Proiect finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020, Măsura 19 – LEADER, in cadrul Asociatiei GAL Codrii de Arama - www.codriidearama.eu

https://agriculture.ec.europa.eu